Faptul ca multi se prabusesc mergand pe calea lor nu inseamna nimic pentru acela care are vocatie. El trebuie sa asculte de propria lege, ca si cum aceasta ar fi un daimon care ii sugereaza cai noi si minunate. Nu putini sunt oamenii carora li se intampla sa fie chemati de vocea individuala, sa se deosebeasca astfel imediat de ceilalti si sa se simta confruntati cu o problema de care altii nu stiu nimic.

De cele mai multe ori le e imposibil sa le explice celorlalti ce s-a intamplat, caci intelegerea este blocata de prejudecati impenetrabile. “Nu esti cu nimic diferit de ceilalti”, vor spune in cor, “nu exista asa ceva”, si chiar daca exista, atunci, fireste, e “patologic”. Daca asculta de vocea care ii vorbeste dinlauntrul sau, este pe data considerat diferit si izolat. “Legea sa proprie!” vor striga cu totii. El singur stie mai bine: este Legea.

In masura in care un om nu reuseste sa fie devotat legii fiintei sale, el esueaza in descoperirea sensului propriei vieti. Calea nedescoperita din noi este o parte vie a psihicului, numita de filosofia clasica chineza Tao si asemanata cu o apa care se indreapta irezistibil catre telul sau. A fi in Tao inseamna desavarsire, totalitate, vocatie implinita; inceputul, sfarsitul si realizarea deplina a sensului existentei aflat in interiorul tuturor lucrurilor.